Dintre duhovnicii vestiţi ai Rusiei vremurilor din urmă, igumenul Nikon Vorobiov a rămas în conştiinţa poporului credincios ca unul dintre cei mai mari învăţători ai pocăinţei. Cuprinzătoarea colecţie a scrisorilor adresate de el fiilor şi fiicelor duhovniceşti, publicată în numeroase ediţii, constituie de ani buni una dintre cărţile de căpătâi ale creştinilor ruşi, fiind un îndrumar profund şi cald, pătruns de o adâncă smerenie, pentru toţi ortodocşii care se străduie să aplice gândirea şi învăţătura Sfinţilor Părinţi la condiţiile vieţii contemporane.
Sîntem convinşi că şi cititorilor români, care au prilejul de a parcurge pentru prima dată această minunată carte pătrunsă de duh patristic, glasul Cuviosului Nikon, care a trecut prin şcoala aspră a închisorilor comuniste şi a presiunii psihologice omniprezente în statul ateu, le va dărui iar şi iar sfatul şi sprijinul de care au nevoie în clipele de nedumerire şi încercare.
Editie: Brosata/Mata
An aparitie: 2014
Limba: Romana
Autori: Nikon Vorobiov
ISBN: 9789731364353
Format: 13x20 cm
Nr. pagini: 376