Lucian Boia, cu bine-cunoscutul sau stil si desfasurand o demonstratie fara cusur, risipeste o alta iluzie intretinuta de istorici si acceptata ca un adevar: credinta ca ar fi existat in anii Primului Razboi Mondial, in ciuda catorva opinii divergente, indeosebi in randul oamenilor politici, o cvasiunanimitate in jurul idealului national , in sensul intrarii Romaniei in conflict, impotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. Lectura sagace a presei din acea epoca, precum si a altor documente, multe dintre ele inedite, pe care istoricii antantofili le-au ignorat cu buna stiinta, demonstreaza ca o parte insemnata a elitei politice si intelectuale romanesti a avut o alta optiune. Vom descoperi in aceasta carte cine au fost germanofilii , care le-au fost argumentele, cum au actionat in timpul ocupatiei germane si cum au supravietuit politic si intelectual dupa triumful oarecum neasteptat al adversarilor lor. Am preluat termenul de germanofili , lansat in perioada neutralitatii, atunci cu inteles net peiorativ, pe care il folosesc insa fara nici o conotatie devalorizanta sau valorizanta, relativizandu-l, de altfel, si nuantandu-l, prin punerea intre ghilimele. Nuantarea si relativizarea se recomanda din mai multe motive. Mai intai, chiar daca o buna parte dintre germanofili - dar nu toti - erau de formatie germana si in principiu inclinati spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atat atasamentul fata de Puterile Centrale, cat teama de Rusia; erau mai mult rusofobi decat germanofili . In al doilea rand, printre germanofili , optiunea neutralitatii intrunea mai multe adeziuni decat varianta intrarii in razboi, alaturi de Puterile Centrale. Intensitatea manifestarilor e de asemenea foarte diferita: sunt germanofili care-si asuma categoric opinia, altii care se exprima prudent sau echivoc, altii care tac pur si simplu. Ceea ce-i asaza pe toti in aceeasi categorie nu e atat solutia aleasa, cat varianta respinsa: nu vor razboi impotriva Puterilor Centrale. (Lucian BOIA)