In Terezin, fostul lagar nazist de deportare, istoria adevarata incepe sa fie uitata, confiscata de variantele oficiale, seci si artificiale. Dar Lebo, care s-a nascut chiar pe un prici in lagar, incearca sa pastreze cu orice pret autenticitatea locului strangand in jurul lui un grup de entuziasti gata de orice pentru a pastra vii orasul si memoria acestuia. In indepartatul Belarus, un alt grup incearca sa readuca in atentie masacrul de la Chatyň creand un infiorator muzeu al ororilor chiar pe locul unde diavolul si-a avut atelierul, acolo unde cruzimea umana a atins apogeul, oferind occidentalilor un horror trip de neuitat. Jachym Topol scrie despre genocid, nazism, comunism etc., asa cum n-a mai facut-o nimeni pana la el, amestecand realitatea cu fictiunea, umorul negru cu oroarea, intr-o maniera originala si curajoasa. In Atelierul Diavolului, Topol ridica intrebari incomode privind felul in care s-a inteles comemorarea atrocitatilor trecutului, aducand in discutie subiecte trecute de cele mai multe ori sub tacere. Chiar mi-ar face placere sa scriu despre oameni - ea il iubeste pe el, el o iubeste sau nu pe ea - o drama majora de felul asta. Dar pe fiecare strada si in fiecare sat din Europa Centrala a trait cineva care a fost intr-un lagar de exterminare, sau cineva care a trimis oameni acolo. Nu pot scrie o poveste din anii 50, 60, 70 sau 80 fara comunisti sau nazisti, pentru ca nu ar fi realista. Jachym Topol