Sefii , primul dintre cele doua volume cuprinse in Baietii si alte povestiri , a fost publicat pentru intaia oara in urma cu 50 de ani, marcand debutul oficial ca prozator al lui Mario Vargas Llosa. Realismul lucid al acestor sase povestiri, lipsit de inflexiuni mitologice, anunta o perspectiva aparte in contextul literaturii sud-americane, identificati adesea cu realismul de tip magic. Povestirea Baietii , scrisa un deceniu mai tarziu, e un punct de cotitura: violenta e aici mai insidioasa si nu mai tine atat de un tacit cod al onoarei si al machismului, ca in povestirile si romanele de pana in 1967, cat, mai degraba, de insasi regula jocului. Sefii este prima mea carte si in ea apar cateva din multele povestiri scrise cand eram adolescent si student. Era un concurs de povestiri la Barcelona, Leopoldo Alas, cu un premiu destul de modest, si, cum imi doream sa public, am participat, fara prea mari sperante, insa am fost premiat. Zece ani mai tarziu am scris Baietii . Subiectul imi dadea tarcoale de cand citisem, intr-un ziar, ca un caine a emasculat un nou-nascut, intr-un satuc din Anzi. Imi doream sa scriu despre aceasta rana stranie care, spre deosebire de altele, nu se inchide, ci, odata cu trecerea timpului, se deschide din ce in ce mai mult. (Mario Vargas Llosa)