Intre 1925 si 1930, Giuseppe Tomasi di Lampedusa a calatorit mult. A stat in marile capitale europene, descoperind blanda frumusete a Parisului, bonomia odihnitoare a Londrei mult iubite, dar si fascinatia perversa si enigmatica a nemiloasei si lividei metropole care era Berlinul. Itinerariile sale l-au purtat prin Austria, Elvetia, Tirol, ba chiar si in Ţarile Baltice. Avea treizeci de ani. Calatorea cufundat in literatura europeana, cu o biblioteca la purtator cuprinzand citate indelung frecventate. Calatoria insasi se petrecea in literatura. Le scria in Sicilia verilor sai Lucio Piccolo, poet, si Casimiro Piccolo, pictor. Iar scrisorile sale, aflate undeva intre schita literara si divertismentul burlesc, au o anumita continuitate si creioneaza adevarate intrigi romanesti, avandu-l in centru pe cel care semneaza Monstrul si al carui autoportret spectaculos, dar niciodata complezent, se revendica de la personaje literare celebre. Umbra experimentului narativ care este acest epistolar se proiecteaza asupra Ghepardului , indemnandu-ne sa recitim romanul si sa reflectam din nou asupra lui. (Salvatore Silvano NEGRI) Mai e nevoie sa spun ca Monstrul se simte ca pestele in apa? Nimeni nu simte ca el Grosstadt Pathos : seara, cand intorcandu-se cu trenul, pe alocuri suspendat, ca la New York, vede dedesubt kilometri de strazi pustii, scaldate-n ploaie, nesfarsitul sir de felinare si din cand in cand un triaj cu paienjenisul de sine si lumini verzi, rosii si albe, traieste nostalgii poignantes si extrem de placute, pe care nu i le-ar trezi nici o suta de apusuri bockliniene. Iata adevaratul romantism de astazi! Si salahorii cu haine de piele lucind de ploaie, si huruitul continuu al trenurilor, si sublima multime a metropolelor, unde orice chip, pentru cine vrea sa-l priveasca, e un poem de suferinta si nefericire, suferinta si nefericire unice, amintesc de o insusire de care istoria habar n-avea pana acum. Trebuie spus ca nici unul dintre orasele pe care le cunosc nu e in chip mai evident, mai nemilos, metropola. Odata disparute veselia frantuzeasca de la Paris, bonomia de la Londra, raman liniile dure ale constructiei gigantice. Nimic nu e mai dur decat acest oras, care te priveste totusi la tot pasul cu ochii zambitori ai fetelor de o nespusa prospetime. (Giuseppe Tomasi di LAMPEDUSA)
