Deşi a fost în general bine primit imediat după apariţie de cri tica de întâmpinare în exerciţiu (au scris favorabil Perpes si cius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naraţiune de performanţă, la nivelul capo do perelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) şi Pădurea spân zuraţilor (1922). Criticii (în mod special Pompiliu Constan ti nes cu) i-au reproşat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzaţională, fie artificiozitatea conflictului melo dra matic. Autorul însuşi a mărturisit în jurnal uşurinţa cu care a scris micul roman într-o perioadă de tatonare şi mo bi li za re a eforturilor de construcţie pentru Răscoala. Transcrie rea finală a romanului, în august 1927, a avut totuşi dificul tă ţi le ei, datorită îndoielilor autorului, suspiciunii că naraţiunea su feră de artificialitate: Parcă e ceva livresc în viaţa pe care o tră iesc figurile notează scriitorul în jurnal la data de 8 au gust 1927 (v. Opere 17, p. 6). Printr-o excepţie de la credinţa rebreniană statornică în arta majoră serioasă, animată de o sem nificaţie morală clară, Ciuleandra ar fi o demonstraţie a artei privită ca simplu joc: nu vrea să propovăduiască şi nici să-ţi lase vreun învăţământ. Nu vrea decât să amuze în sensul larg al cuvântului (ibidem, p. 6). Autorul nu-şi abandonează însă ro manul sub umbrela nesatisfăcătoare a ideii de joc, adică de o peră de artă prea pură sau prea sintetică , pentru că l-ar des tina astfel categoriei minore de simple experienţe de la bo rator . Liviu Rebreanu îşi explicitează în jurnal adevărata investiţie de semnificaţie: Ciuleandra asta, pentru mine e o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare, e cazul, des repetat, al iubirii până la crimă... (Opere 17, p. 7). Orgolios, după apariţia cărţii nu agrea opiniile cri ti ce care nu o tratau cu încredere şi cu suficientă seriozitate. In postumitatea prozatorului, aprecieri aproape unanime si tuează apariţia romanului Ciuleandra din 1927 într-un mo ment de depresiune valorică a creaţiei rebreniene. între Pă du rea spânzuraţilor, roman apărut în 1922, şi Răscoala din 1932, deci de-a lungul unui întreg deceniu, apar trei romane ale lui Rebreanu, considerate de mai mică importanţă: Adam şi Eva, în 1925, Ciuleandra, în 1927, şi Crăişorul Horia, în 1929. Nu intru în detaliile extrem de interesante ale acestor eva luări. Amintesc numai că diagrama postumă a recon si de ră ri lor a pus într-o altă lumină, mai favorabilă, cel puţin ro ma ne le Adam şi Eva şi Ciuleandra. în ceea ce mă priveşte, am esti mat că micul roman Ciuleandra a urcat spectaculos în apre cieri: eu îl văd foarte aproape, dacă nu chiar egalul, capo do perelor indubitabile Ion şi Pădurea spânzuraţilor.