Pentru prima data in limba romana, apar reunite sub titlul Discursurile din Suedia discursul rostit de Albert Camus la Stockholm dupa ceremonia decernarii Premiului Nobel pentru Literatura si conferinta sustinuta in fata studentilor de la Universitatea din Uppsala in decembrie 1957. Ele nu au putut fi traduse inainte de 1989 pentru ca viziunea lui Camus despre misiunea artistului in societate se concretizeaza aici intr-o critica explicita a realismului socialist si a tendintelor de orientare ideologica a culturii. In bibliotecile publice din Romania, editia franceza a Discursurilor din Suedia (ca si cea a Omului revoltat ) era catalogata in asa-numitul fond special , nefiind accesibila decit pe baza unei aprobari oficiale. Fiecare generatie, fara indoiala, se crede menita sa refaca lumea. A mea stie totusi ca nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate, si mai mare: consta in a impiedica lumea sa se desfaca. Mostenitoare a unei istorii corupte in care se amesteca revolutiile neimplinite, tehnologiile devenite nebune, zeii morti si ideologiile extenuate, in care puteri mediocre pot astazi sa distruga totul, dar nu mai stiu sa convinga, in care inteligenta s-a injosit pina intr-atit incit s-a facut slujitoarea urii si a opresiunii, aceasta generatie a trebuit, in sine si in jurul ei, sa restaureze, pornind doar de la negatii, cite putin din ceea ce alcatuieste demnitatea de a trai si de a muri. In fata unei lumi amenintate cu dezintegrarea, in care marii nostri inchizitori risca sa intemeieze pentru totdeauna imparatiile mortii, ea stie ca ar trebui, intr-o cursa nebuna contracronometru, sa restaureze o pace intre popoare care sa nu fie cea a servitutii, sa reconcilieze din nou munca si cultura si sa refaca impreuna cu toti oamenii o arca a aliantei. (Albert Camus)