Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începerea unui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime şi uneori chiar şi caracterul vreunui personaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă şi solitară care se poate imagina, şi dacă nu-ţi petreci restul vieţii corectîndu-ţi cartea e fiindcă aceeaşi rigoare de fier de care e nevoie ca s-o începi se impune şi ca s-o termini. Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârşit: se leagă sau nu se leagă.
