Eminescu nu i-a combătut pe evrei, cum se spune cu o vinovăţie de neiertat, pentru că, chipurile, ar fi fost antisemit, ci pentru că evreii al căror geniu în afaceri îl recunoaşte -, ca nişte oameni abia aşezaţi pe pământul românesc, dacă ar fi dobândit drepturi egale ca oricare cetăţean român, ar fi ajuns stăpânii României. Or, acest lucru i se părea poetului naţional o mare primejdie: nu i se părea drept ca nişte oameni veniţi de câteva decenii în România să pună mâna pe soarta ţării. Aşadar, dacă Mihai Eminescu i- a combătut pe evrei, i-a criticat cu asprime, a făcut-o din postura de apărător al intereselor majore ale poporului român, punctele sale de vedere neavând nimic de a face cu xenofobia, rasismul sau antisemitismul. Orice acuze aduse poetului naţional de antisemitism, atunci ca şi astăzi, sunt nule şi neavenite, ele dovedind reacredinţă şi obrăznicie din partea unor indivizi lipsiţi de cel mai elementar simţ al adevărului istoric..