Dar cine sunt baietii acestia? se intreba cineva uluit, intr-un film cu Robert Redford si Paul Newman. Intr-o alta forma, eu imi consumasem de mult o astfel de mirare, pe la inceputul anilor 60, cand, intr-o zi, mi-a fost dat sa aud un glas neobisnuit urechilor noastre, dedate la trilulilurile muzicii usoare a epocii. Era o voce grava, rascolitoare, care te soma, parca, sa nu mai stai, sa alergi catre Chemarea marii. Nu mica mi-a fost uimirea cand am descoperit ca posesoarea era o liceana, mai mica decat noi, studenti pe acea vreme. Oricum, apartineam aceleiasi generatii. Prilej de mandrie, pentru ca, alaturi de cateva filme, de Cinemateca, de poetii saizecisti, Margareta Paslaru , cu harul ei, ne-a conectat la suflul minunatilor ani 6o ai Europei, de care nu ne mai simteam atat de departe. Am avut privilegiul de a-i urmari in timp evolutia, tenacitatea, pasiunea si inteligenta cu care si-a construit o cariera cum nu sunt multe in spatiul nostru. Dar ce spun eu si-a construit ... Ea si-a ingrijit-o precum palmasii, trudind zi de zi, sadind, explorand, apropiindu-se de limite, tatonandu-le doar pentru a le invinge, ferindu-si viata de uratele atingeri ale privirilor joase. Poate de aceea cantecele ei transmit, dincolo de toate, si fiorul unei experiente a curateniei sufle testi, trecute prin bucurie, seninatate, generozitate, dar si prin incercari, nelinisti, temeri, luari de la capat. Mereu si mereu. Cartea de fata inchide in paginile ei o cariera si o viata care nu s-au concurat niciodata. S-au impacat de la bun inceput. Secretul apartine numai si numai artistei. Magda Mihailescu