Fuga spre cimpul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah. Jertfa avraamica este rasturnata: tatal renunta la fiul devenit credincios pentru a ramine fidel ateismului pe care l-a slujit toata viata. Povestea, scrisa la persoana intii, abunda in detalii de mare intimitate si sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibila doar dupa moartea tatalui. Cartea apare in aceeasi perioada in care un alt roman semnat Savatie Bastovoi, tratind tema copilariei si a propagandei, Iepurii nu mor, apare la Paris, la prestigioasa editura Jacqueline Chambon (Actes Sud). Cele doua carti nu se intersecteaza, ci doar se completeaza reciproc. Fuga spre cimpul cu ciori nu este asadar o continuare la Iepurii nu mor, ci mai degraba o carte sora, zugravind impreuna tabloul vietii intr-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit. Fragment: Probabil nu exista om care, copil fiind, nu s-a repezit sa prinda o pasare. Copiii cred ca pot prinde pasarile cu mina. Desigur, aceasta este o credinta care se ruineaza cu virsta, cind copiii cresc si li se pare stupid sa se mai avinte dupa pasari. Pasarile zboara. Unele zboara putin de tot, parca pentru a te momi sa le urmezi. Se muta la o intinzatura de mina, atit cit sa nu le poti ajunge. Totul pare un joc. Un joc ce s-ar putea prelungi toata viata daca oamenii nu ar imbatrini si pasarile nu ar muri.