„Titlul volumului Mustățile feldmareșalului Mackensen cuprinde cuvântul «antiroman». Aș fi putut să spun simplu: «non-fiction». Dar «antiroman» înseamnă mai mult. Este un mix de dosare de arhivă cercetate ani de zile, albume de familie, fotografii uitate, jurnale, scrisori trimise de pe front rudelor de acasă și invers. Sunt nenumărate informații din presa timpului și din cărți de memorii publicate în anii 1920. Când documentele au tăcut, am recurs la ficțiune – pasaje consemnate în carte cu caractere cursive. 

Este o cronică a anilor 1916–1918, când Bucureștiul s-a aflat sub ocupația Puterilor Centrale. A fost o încercare a destinului pentru care nimeni nu a fost pregătit. În aceste împrejurări, a ieșit la iveală și fața întunecată a societății românești: trădarea, lașitatea, denunțul, dezmățul, promiscuitatea, prostituția și afacerile veroase. Marea provocare a fost ispita colaborării cu ocupantul. Altfel spus, demisia morală pe care mulți români au practicat-o, din păcate. Bineînțeles, așa cum se întâmplă după mari răsturnări ale istoriei, odată cu retragerea armatei conduse de feldmareșalul Mackensen, s-a declanșat ceasul răfuielilor. Entuziasmul generat de apariția României Mari pe harta Europei a acoperit limitele și slăbiciunile cu un strat subțire de aparențe convenabile. 

Până la intrarea în război, în 1916, Vechiul Regat trăise bine, după decenii de pace, sub regele Carol I. Și, brusc, după înfrângerea de la Turtucaia (septembrie) și ocuparea Bucureștilor (decembrie), românii s-au trezit într-o catastrofă. În anii ocupației străine am aflat cine suntem cu adevărat. A fost sfârșitul iluziilor, dar și sfârșitul unei lumi.” STELIAN TĂNASE