Momentele lui I.L. Caragiale, despre care un autor contemporan al marelui prozator şi dramaturg spunea: „Monumente, maestre, nu momente”, sunt nişte proze scurte, schiţe, cum sunt de obicei numite astfel de proze. Au o intrigă simplă şi uşor de ţinut minte. Personajele, între care numeroşi copii, Ionel, Domnul Goe şi alţii, aparţin micii şi mijlociei burghezii din oraşele româneşti din ultimii ani ai secolului XIX. Spre deosebire de copilul lui Creangă, cei ai lui Caragiale nu sunt deloc cuminţi, ci, mai degrabă răsfăţaţi, turnând dulceaţă în şoşonii vizitatorului sau făcând tot felul de năzbâtii riscante în tren. Doamnele din lumea bună sunt pline de ifose, iar domnii fac afaceri şi politică fără niciun scrupul moral. E o lume caraghioasă, în fond, dar capabilă de evoluţie, în sensul că urmaşii lor vor fi cei dintâi care vor beneficia de civilizaţia României moderne, făurită în epoca regelui Carol I.