„Eseurile Optzeci si noua de cuvinte si Praga, poem ce dispare ar putea fi privite, alaturi de Literatura si natiunile mici si mai ales de Un Occident rapit, ca o tetralogie despre destinul tarilor si culturilor din centrul si estul Europei. Cu gravitate, demnitate si melancolie, Milan Kundera se analizeaza pe sine ca reprezentant al destinului tragic al acestei regiuni vaste, din care au pornit multe dintre avangardele, mai vechi sau mai noi, ale culturii occidentale, dar care continua sa ramana captiva intre doua mari presiuni hegemonice ce-o ameninta, din directii diferite, cu disparitia sau cel putin cu mutismul, prin ocupare de o parte, prin ignorare, de cealalta. La fel ca intotdeauna, soarta intregii Europe se joaca in Estul acesteia. Expulzat, ca atatia alti creatori est-europeni de literatura, din idiomul in care creeaza, Kundera s-a trezit dependent de traducerile care, uneori, il tradau.“ — BOGDAN GHIU