O carte polifonică, într-o succesiune de personaje memorabile, episoade și detalii de viață cotidiană, iubiri mici și mari, pe lângă șapte povestiri cu tentă angeologică, a căror legătură cu partea autobiografică devine limpede privind volumul ca pe un întreg – ele distilează experiențele și reflecțiile autoarei.

Când noțiunea de „acasă“ e schimbată brutal, iar spațiul și timpul capătă nuanțe ostile, îți mai rămân amintirile și imaginarul. Așa s-a născut și această carte, poate cea mai tulburătoare dintre scrierile Ludmilei Ulițkaia, o mărturie personală, profund intimă, despre întâlnirea cu tine însuți când prezentul mai e posibil aproape exclusiv prin popularea lui cu imagini ale trecutului, iar viitorul e pus sub semnul întrebării, când lumea s-a contractat la dimensiunile unei camere, unde se recitesc cărți, se răsfoiesc pagini de jurnal, se retrăiesc vechi iubiri și prietenii.

E nu numai bilanțul unei vieți, ci și al unei lumi întregi, o privire lucidă, dar nu lipsită de blândețe, asupra unui secol bulversant, o poveste-poem care începe cu gânduri disparate și se încheagă tot mai mult, pe măsură ce amintirile capătă consistență și înlocuiesc subtil trăirea momentului actual, vărsându-se, în cele din urmă, într-o ficțiune ce pare să aibă mai mult sens decât realitatea.