Ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat si, pe cand ii binecuvanta, s-a despartit de ei si a fost inaltat la cer (Luca 24,50). Isus pleaca binecuvantand. Binecuvantand pleaca si in binecuvantare ramane. Mainile sale raman intinse asupra acestei lumi. Mainile binecuvantatoare ale lui Hristos sunt ca un acoperis care ne ocroteste. Dar sunt in acelasi timp un gest de deschidere ce despica lumea ca sa patrunda in ea cerul, ca acesta sa poata deveni in ea o prezenta. In gestul mainilor care binecuvanteaza se exprima relatia durabila a lui Isus cu ucenicii sai, cu lumea. Plecand, El vine pentru a ne ridica mai presus de noi insine si a deschide lumea catre Dumnezeu. Pentru aceasta ucenicii au putut sa se bucure, cand s-au intors acasa din Betania. Prin credinta stim ca Isus, binecuvantand, isi tine mainile intinse asupra noastra. Acesta este temeiul statornic al bucuriei crestine.