Jurnalul unei fete greu de multumit , o carte rara, de felul celor - putine - care definesc o epoca si marcheaza generatii de cititori, apare pentru prima oara in editie integrala, ilustrata cu fotografii inedite. Restituim publicului cu fidelitate, in integralitatea lor, cele douazeci si opt de caiete cu in semnarile lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929-1953 si sunt insotite de un aparat critic ce lamureste neclaritatile si intregeste deopotriva imaginea unei lumi apuse si traiec-toria unui destin meteoric. Asemenea Jurnalului lui Mihail Sebastian, singurul comparabil ca importanta, Jurnalul lui Jeni Acterian sta marturie pentru o intreaga generatie: pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţutea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Cella Delavrancea, Emil Botta, Nae Ionescu si multi altii autoarea i-a cunoscut indeaproape si-i descrie totdeauna lucid si inteligent. Sub semnul aceleiasi intransigente luciditati, ce nu exclude autoironia, stau lecturile nesfarsite, viata artistica la care participa cu frenezie, evenimentele istorice sau personale, si chiar dragostea si moartea - prezenta obsesiv si premonitoriu. Imi zambeam adineauri in oglinda, gandindu-ma ca praful si pulberea se va alege din toata complicatia asta care sunt si care se cheama om. Eu, asta, cu obsesia neantului si a mortii, eu, asta, sentimental si aiurit, eu, asta, care-mi izbesc fruntea de intrebari, care sunt in stare sa-mi pierd zile intregi enervandu-ma in jurul unui Sanduc sau privind-o pe Loi cum imi da in carti; eu, asta, care fac prajituri si citesc Leibniz, ma zbengui o zi intreaga cu bicicleta si-mi numar melancoliile. Eu, asta, amestec de superficialitate si adancime, egal de pasionata si de blazata in superficialitate, ca si in adancime. Eu privesc (tot pasionat si blazat) cum se casca Neantul, si praful si pulberea se va alege de mine. Si singura intrebare pe care nu mi-o pun este de ce acord atata importanta acestui lucru. E si asta o limita.