Un scriitor de statura lui Stefan Agopian este stapan pe tot ce face, pe structura intregului si a partilor, pe cadenta frazelor, pe alegerea si intrebuintarea cuvintelor, pe realitati si fantasme, pe natura si functia personajelor si, fireste, pe inefabilul care face un stil si o opera. De asemenea el isi alege, de fapt, isi construieste o anume lume situata cumva in timp si apoi face cu ea ce vrea, dupa geniul sau. Face ce vrea, dar si ceva pe deasupra, de care, in mod necesar (si salutar in cazul scriitorilor mari), nu este si nu trebuie sa fie pe deplin constient. Structurile de adancime ale unei scrieri de rang inalt tin de structurile de adancime ale psihicului. Or, acestea, in taina lor, nu sunt niciodata un conglomerat de pulsiuni incongruente, sunt ceva tot atat de coerent ca un destin si transmit coerenta acestora si adancimea aceasta operei literare, constituind-o intr-o lume. (Petru Cretia)