Sa citim impreuna prima pagina din roman si sa ne punem urmatoarea intrebare: cine o caineaza pe Mara, ramasa vaduva, saraca , cu doi copii, saracutii de ei . Mara insasi nu poate sa se vada in aceasta lumina. Nici autorul, care stie bine ca vrednica femeie nu e deloc saraca, nici copiii ei demni de a fi plansi. Frazele cu pricina trebuie puse in gura satului , acea instanta morala, colectiva si anonima, caracteristica lumii rurale a lui Slavici, si pe care n-o intalnim nici in romanele lui Marin Preda sau Zaharia Stancu, nici macar la celalalt mare ardelean, Rebreanu. Faptul este cu atat mai interesant, cu cat Mara nu este, ea, taranca si nu traieste, ca majoritatea personajelor lui Slavici, la tara, ci intr-un targ. E adevarat ca, la mijlocul secolului XIX, targurile ardelenesti semanau destul de bine cu satele. NICOLAE MANOLESCU
