Urmarind de-a lungul anilor scrisul lui Daniel Vighi si al lui Viorel Marineasa, m-am trezit meditand: greu nu e sa ai proiecte, greu e sa le duci la capat. Cei doi autori timisoreni au trecut cu brio aceasta proba, desfasurata pe parcursul a multi ani. Varianta sui-generis, central-europeana si fantasta, a cuplului Ilf si Petrov, Vighi si Marineasa scutura colbuitele pagini ale trecutului (mai apropiat sau mai indepartat) pentru a le imbraca in hainele, cand ironice, cand nostalgice, ale unei proze viguroase, pline de culoare si forta, care incanta si instruieste in acelasi timp. Aventura lor in doi e un demers exemplar, in care competenta intelectuala si talentul artistic alcatuiesc un aliaj indestructibil. MIRCEA MIHAIEs Sunt doi. Doi prieteni vechi, doi scriitori. Fiecare cu proza lui, cu stilul lui de a trai, de a pasi prin literatura, de a povesti. Si, pana la un punct, fiecare cu volumele lui. Dar, la un moment dat, au fost indemnati sa se intalneasca in pagina si sa compuna la patru maini. Sau sa paseasca in doi, ca intr-un balet. Isi dau teme, personaje, locuri, lucruri, despre care deapana amintiri, fiecare pe limba lui, cu stilul lui. Vighi, cu neastamparul sau unic, de copil mare, mereu uimit de cum arata lumea, mereu ghidus, cu frazele de neoprit. Marineasa, cu ticaitul lui de ceas nemtesc, ba chiar cu o anume ticaiala de mestesugar desavarsit, un copil mare, mereu stiutor si sfatos, plin de umor bine strunit. Daniel si Viorel. Un fel de Lolek si Bolek de pe Bega. Scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobositi strazile Timisoarei si Lipovei. Iar la sfarsit, dupa multe peripetii, cei doi poznasi gasesc calea de a scoate povestea la liman. Si atunci ni se dezvaluie, in toata frumusetea si bogatia lui, acel pas de deux minunat: proza pe care o scriu impreuna. ADRIANA BABETI