Intr-un spital de provincie organizat precar, bolnavii mintal sunt tratati ca ultimii oameni. Directorul spitalului e de mult deprimat ca nu are cum sa schimbe situatia, ca realitatea in care profeseaza nu are legatura cu idealurile sale de medic. Cand este internat un bolnav mintal educat, cunoscator de filozofie si psihologie, care poate vedea problemele morale si materiale ale locului, directorul incepe sa-i vorbeasca precum unui prieten. Prea mult, prea des, in opinia angajatilor spitalului, care se intreaba daca directorul insusi nu-si pierde mintile.
