Batrana cetate! Veacuri nenumarate au trecut peste semetele tale ziduri. Ai cunoscut vremuri grele, te-au cutremurat cumplite razboaie, dar intotdeauna ai rezistat si ai biruit in lupta aceasta cu Timpul! Iar acum, nu este cetate in Mica Scitie care sa se poata asemui cu tine, in ceea ce priveste maretia. Caci pe drept spun ca tu, oh Urbe a Tomisului, numai tu meriti renumele de prea stralucita metropola a Pontului Stang. Si fie ca Domnul nostru, Iisus Hristos sa vegheze asupra ta si a tomitanilor. Amin! Astfel se rugase in dimineata aceea batranul parinte Teotim, episcopul orasului...Ani multi se stransesera asupra sa si ii incaruntisera tamplele. Isi purta parul lung, caci tare-i placea ca vanturile de toamna sau de primavara sa ii razleteasca pletele, mangaindu-l cu aripile lor nevazute. Se purta asa, fara sa ii pese de ceea ce spuneau alti slujitori ai lui Dumnezeu, cum ca nu se cuvenea ca un inalt prelat sa-si poarte capul gol, asemenea oamenilor de rand. Mai mult, parintelui Teotim ii placea sa umble simplu imbracat, intr-o rasa modesta, si sa faca lungi plimbari in afara orasului, pe tarmul udat de apele Pontului Euxin. Pe Duumnezeu sa il porti in inima si in suflet. El nu tine seama de haina calugarului, ori de cat de grea in aur este crucea pe care preotul o poarta. Caci bogatia muritorului trebuei sa fie in spirit, si nu in pungla lui... Teotim si hunii