Personajele din proza scurta a lui Dragoman (paznic, vizitator, detinut, prizonier, urmarit sau urmaritor) sunt in general oameni, vii sau morti, neajutorati si abuzivi, iar in unele cazuri chiar si ingeri, la fel de mizerabili si decazuti ca oamenii carora li se arata, si pe care nu neaparat dupa aripi ii recunosti, ci dupa picioarele cu degete deformate si bataturi, fiindca ar fi prea simplu daca ar zbura, pentru ca atunci ar putea sa si bage nasul si in treburi in care n ar avea voie s o faca, si astfel totul ar fi prea frumos . Gasim sisteme, dictaturi, oranduiri posibile, probabile sau aparent reale, deschise si inchise, politice, tehnico-stiintifice sau naturale, antrenate intr-un insolit joc de-a trecutul-prezentul-viitorul . Iar punctele lor slabe devin oportunitati de scapare, de eliberare. In spatiul textelor organizate in jurul unei lumi dictatoriale sau carcerale, adesea doar moartea poate aduce eliberarea. Oranduirile apar si dispar, se construiesc si se (auto)distrug, dar intrebarea principala, chinuitoare si omniprezenta ramane: ce poate sa faca omul in ele sau in afara lor?