Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, au urmat doi ani si jumatate de framantari politice, in care partide vechi si noi concurau pentru a intra in gratiile populatiei, pronuntandu-se pentru reforme indraznete. Cu ajutorul reprezentantilor Uniunii Sovietice si bazandu-se pe directivele lui Stalin, Partidul Comunist din Romania (redenumit Partidul Comunist Roman) a exercitat presiuni tot mai puternice asupra regelui si a macinat putin cate putin principalele partide de opozitie: National-Taranesc si National Liberal. Constantin Titel Petrescu, liderul social-democratilor, a fost indepartat de la conducerea propriului partid pentru ca se manifesta tot mai critic fata de guvernul Groza si deciziile acestuia. Intr-un context intern tot mai agitat si violent, cu sprijin sovietic evident si profitand de neputinta britanicilor si a americanilor, comunistii si tovarasii lor de drum au organizat si au castigat alegerile generale din 1946, printr-un fals grosolan. Iar 1947 a fost anul asaltului final asupra ultimelor obstacole din calea comunizarii totale a tarii: Iuliu Maniu, colegii sai din conducerea Partidului National-Taranesc si regele Mihai I.