A facut pe la mijlocul lunii trecute ceva valva (fie si numai fiindca a fost distribuita cu exaltare, de zeci de mii de ori, pe retele de socializare) o fotografie a lui Arthur Rimbaud (fara indoiala unul dintre cei mai enigmatici si mai mitologizati poeti din toate timpurile) de la nouasprezece ani.Facut de un anume Ernest Balthazar, un fotograf stradal parizian, pe 1 noiembrie 1873, portretul sepia al poetului francez s-a dovedit destul de repede a fi fals, o manipulare realizata cu ajutorul inteligentei artificiale. Era deja tarziu: cu toate ca un ochi ceva mai atent prinde imediat marcile ceva mai greu sesizabile tipice imaginilor create prin mijlocirea AI (trasaturi blurate sau neverosimile, degete in plus sau in minus, unghiuri imposibile in realitate, unduiri, reflectari si sclipiri moarte ), foarte multi au crezut sau au vrut sa creada ca acela chiar era Rimbaud. Si sunt sigur ca, pentru acestia, asa a ramas in ciuda tuturor argumentelor (eu insumi m-am chinuit in zadar sa conving cativa insi ca entuziasmul lor se intemeiaza pe o farsa). Ma-ntreb ce confuzii si fictiuni bulversante percepute de multi drept realitate vor circula peste zece ani daca distribuirea acestei imagini evident false a fost atat de rapida, intinzandu-se ca un foc de preerie, iar o sarlatanie a devenit imediat ce a fost eliberata in spatiul virtual o descoperire neasteptata? Ce va mai inseamna realitatea istorica, unde se va trage linia intre ceea ce s-a intamplat si ceea ce s-ar fi putut intampla, cum se vor intocmi reperele, punctele fixe ale lumii-adevarate, ale existentului si ale urmei lasate de om (si mascarite de inteligenta artificiala)? Urmeaza o perioada confuza in care vor inflori noi nevroze si o droaie de nedumeriri cu privire la natura adevarului.