Lirismul Vieții la țară este înlocuit, în Tănase Scatiu, cu episoade dinamice și cu o analiză psihologică subtilă a unei tipologii umane: aceea a parvenitului, a vechilului ajuns mare proprietar, incapabil să-și depășească condiția. Al doilea roman al ciclului denunță procesul istoric de ascensiune socială a arendașului arivist, în paralel cu decăderea clasei marilor proprietari rurali; în acest context, destinul lui Tănase Scatiu este exemplar în plan social și moral.
