Cineva se joaca cu vietile noastre - pare sa spuna Milan Kundera in primul sau roman -, cineva leaga si dezleaga intamplarile in care suntem atrasi cu sau fara voie, impingandu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva isi rade de noi, propunandu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrand fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e cel pe care, mai presus de toate, ni-l ofera Gluma - chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care suntem somati sa ne recunoastem.
