Alaturi de elevatia lui Stefan George, de estetismul fin-de-siecle al lui Hugo von Hofmannsthal, de ontologizarea lumii si vointa totalizatoare proprii lui Rilke, de intelectualismul si solemnitatea lui Gottfried Benn, de violenta liricii lui Georg Heym, ramane distincta - in ce are mai inalt si intim: esentializarea si puterea de sugestie a limbii, imagistica si vizionarismul, aderenta la real - opera lui Trakl. Rapida cristalizare a viziunii sale poetice, in conditiile unei existente marcate de privatiuni, durere si umilinta, e intru catva miraculoasa. si acest miracol a capatat diverse explicatii, fiindca nimic nu parea a-l prevesti. S-au cercetat penumbrele biografiei poetului, istoria literara l-a incadrat expresionismului si a fost interpretat in consecinta, i s-a citit opera in cheie teologica sau psihanalitica, s-au propus meditatii filosofice. In ceea ce are mai viu si deci mai adevarat, creatia trakliana nu doar suporta - intrucat contine - felurimea interpretarilor, ci le excedeaza.