Cartea pe care am scris-o este una de impacare. Cartea drumului meu de cunoastere si intelepciune, in care horea mi-a fost si inger pazitor, si ispita. Multi oameni se intreaba daca valorile trecutului vor rezista in avatarurile mileniului trei. Astazi, prezentul este hodorogit. Vatamat de trecut, este umil, neinsemnat si nevoias. Prezentul este tinut in deruta, este ratacit. Raportarea permanenta la trecut a devenit un cliseu. Este adevarat ca reprezinta si o modalitate de venerare a stramosilor, dar nu trebuie sa invocam tot timpul moastele trecutului. Prezentul are taine noi, este un urcus, ne da putere. Nu-l putem lasa in singuratate. El se va lumina prin infaptuirea, puterea, forta si taria lui, ne va proteja de reactiile trecutului datorita ritmicitatii sale. Nu-i grija mea ce se va intampla cu trecutul. Eu trebuie sa traiesc prezentul, horind... In ziua de astazi, asistam la o decadenta a muzicilor rurale si urbane. Ele nu mai au forta, energie si valoare. Se desfasoara in formule stereotipe si uniformizate. Libertatea de a hori nu se lasa insa invinsa de trecerea vremii. Horitorul trebuie sa stampere . De aceea se spune ca horea nu sta in orice trup. Nu se cuibareste oriunde. Horitul este un dar spiritual, inseamna inspiratie, maiestrie, este un prilej care iti aduce fericire si izbanda. Doamne, mandru-i a sti hori! Horea te implineste, te face om intreg. Cand vietuim in duhul horilor, traiul de zi cu zi este bucurie. Horind, sunt si nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevazut dintre stramosii mei si urmasii mei. (Grigore LEsE)