Ianuarie 1982. Sculptoriţa columbiană Feliza Bursztyn moare într-un restaurant din Paris. Avea patruzeci şi opt de ani. Era în compania soţului ei şi a patru prieteni. Unul dintre ei, scriitorul Gabriel García Márquez, a scris ulterior un articol în care constata simplu, dar plin de mister: „a murit de tristeţe”. În roman, Juan Gabriel Vásquez pleacă de la aceste cuvinte în încercarea de a investiga viaţa secretă ori necunoscută a unei femei extraordinare.
Feliza Bursztyn a provocat permanent, prin viaţa şi opera sa, atât societatea columbiană, cât şi scena artistică internaţională. Fiica a doi expatriaţi evrei din Columbia, artistă revoluţionară al cărei spirit critic şi rebel a fost considerat adesea un pericol de către regimul politic al vremii, viaţa Felizei Bursztyn a ilustrat tensiunile secolului XX şi, mai presus de toate, năzuinţa femeilor de a-şi putea controla propria existenţă.
