Reeditarea celor trei volume de reportaje semnate de Cornel Nistorescu inainte de 1989 [...] La acea vreme, Conducatorul iubit si aparatul sau de propaganda ne asi gurau ca ne indreptam spre comunism in zbor, ca suntem dusi fara gres, in fiecare zi, ceas de ceas, pe noi culmi de progres si civilizatie. Oricine scria la ziar, in revistele de orice fel, care apareau, oricum, toate sub conducerea inteleapta a partidului unic, trebuia sa probeze ca e inarmat cu un optimism nestramutat. imparatia parea sa dureze inca 1 000 de ani, desi in numai 10 ani ea se prabusea in lacrimi si sange, in minciuni si mistificari criminale. Lumea aceea fortat optimista isi continea sfarsitul apropiat. Dar nici scriitorul la ziar, reporterul, si nici oamenii printre care traia n-aveau habar ca nenorocirea lor are un capat. Si inca unul atat de apropiat. Reportajele din volumul de fata sunt rezultatul acestui paradox : obligatia de a fi optimist intr-o lume care se prabuseste, dar despre o atare prabusire nimeni nu are nici o informatie, nici macar o intuitie, ci doar dorinte care par irealizabile. Cum sa rezolvi o asemenea ecuatie absurda ? Talentul, acest enigmatic talant evocat in Biblie, are intotdeauna solutiile lui. Pentru ca talentul e la fel de misterios ca si viata, care triumfa intotdeauna. [...] Literatura nonfictionala din acest volum are toate sansele sa dureze si sa depuna marturie despre o epoca din ce in ce mai greu de inteles pe masura ce timpul ne indeparteaza de ea. in schimb, opere de fictiune citite pe atunci cu nesat devin caduce. Si, foarte probabil, definitiv inutile. Cornel Nistorescu isi dorea sa scrie fictiune. Noroc ca nu i-a reusit ! Nonfictiunea lui va fi, poate, cel mai bun pseudoroman al acelui sfarsit de lume. Din cuvantul inainte al lui Petru Romosan