Pe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita . Intimplator sau nu, era in plina epoca a revolutiei sexuale declansate de tinerii din miscarea hippie. Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in incercarea de a intelege delicatele si misterioasele ei mecanisme si modul in care ele influenteaza (si sint la rindul lor influentate de) mecanismele sociale, morale si culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii si, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunind aceasta lucrare, nu am plecat de la o teza prestabilita si nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcatuit cumva organic. Am scris aceasta carte in aceeasi masura in care ea m-a scris pe mine. Poate asa se explica relativa eterogenitate stilistica a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academica la exprimarea eseistica, cu grad mai mare de libertate. (Andrei Oisteanu)