Bhagavad Gita

Bhagavad-Gita reprezinta cea mai cuprinzatoare sinteza a spiritualitatii indiene, in care sunt asimilate teze foarte diferite, cum ar fi transcendentalismul monist upanisadic (preluat ulterior de Vedanta), dualismul Samkya, teismul de tip devotional si tehnicile spirituale yoga; intregul poem apare ca un amestec antinomic de reprezentari arhaice, uneori naive, si de rafinate solutii in problema optiunii si a libertatii. Bhagavad-Gita a integrat toate modalitatile de transcendere a actului si ale constiintei fenomenale; asezand lucid si deliberat formulele ritualiste ale lumii arhaice alaturi de doctele formule de alienare ale constiintei, ea a reusit sa decanteze astfel esenta lor comuna si semnificatia lor universala, desprinsa de contextul cultural care le-a facut posibile. De aceea ar fi greu sa admitem ca textul marcheaza numai un moment sincretist; el este mai mult decat atat: un moment de lucida analiza aspirand la descoperirea functiei comune in pluralitatea experientelor spirituale indiene. Dincolo de continutul sau filosofic, poemul este incarcat de o maretie si o fascinatie ce tin de esenta sa dramatica.