Castele de Furie

Suntem in Anglia victoriana, in oraselul Quinnipak, la mijlocul secolului al XIX-lea. Civilizatia industriala se afla in plin triumf si aprinde imaginatia oamenilor. Totul pare posibil, e de ajuns sa doresti cu putere, sa doresti si sa visezi. Iar eroii lui Alessandro Baricco -- domnul Rail sau Pekish sau Hector Horeau --, cuprinsi de frenezia epocii, viseaza nestingherit: viseaza locomotive si cai ferate care nu duc nicaieri, tevi prin care sunetul se poate transmite la distanta ca si cum ar curge, palate de otel si sticla care sterg deosebirea dintre afara si inauntru. Numai vietile lor de zi cu zi nu par purtate pe aripile aceluiasi elan, ele raman facuta din petice parca, din intamplarile marunte petrecute in oraselul pe care zadarnic l-am cauta pe harta. Intre ele, minunatele buze ale doamnei Rail, pachetele misterioase trimise de domnul Rail sotiei sale Jun inainte sa se intoarca din calatorii, repetitiile fanfarei si umanofonului lui Pekish, povestea vaduvei Abegg care nu era cu adevarat vaduva . Lumea lui Baricco este lumea dintotdeauna si de pretutindeni, o lume colcaind de viata, pe care autorul o pune in scena cu o bucurie a povestirii rareori intalnita in vremea noastra grabita. E lumea unui scriitor care crede ca a scrie este un gest vechi, artizanal si individual .