Fara Speranta Top 10+ Nr 759

Memoriile Nadejdei Mandelştam, cuprinse în volumele Fără speranţă şi Speranţă abandonată , reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viaţa în Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. În Fără speranţă , autoarea prezintă ultimii patru ani de viaţă ai poetului Osip Mandelştam, cele două arestări, exilul şi moartea, precum şi destinul postum al acestuia, pe care soţia lui şi-a propus să-l aducă la cunoştinţa posterităţii. „Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei cărţi.” (George Steiner) Nadejda Iakovlevna MANDELȘTAM (născută Hazina), „evreică ortodoxă la cea de-a treia generaţie”, după cum declară ea însăşi, s-a născut la Saratov, la 31 octombrie 1899. Şi-a petrecut copilăria şi primii ani ai tinereţii la Kiev, unde a studiat pictura, lucrând în atelierul pictoriţei Alexandra Exter. La 1 mai 1919 a făcut cunoştinţă cu Osip Mandelştam, de care nu s-a mai despărţit niciodată până la 1 mai 1938, ziua ultimei arestări a poetului. La scurtă vreme, acesta moare într-un lagăr din Extremul Orient. În anii terorii staliniste, Nadejda Mandelştam a izbutit să salveze de la distrugere moştenirea poetică a soţului. În 1958, după mulţi ani de pribegie prin diferite oraşe (Taşkent, Tarusa, Ulianovsk etc.), obţine permisiunea să se întoarcă la Moscova. A murit în anul 1980. Cele două volume de memorii ale Nadejdei Mandelştam, în manuscris, elaborate între 1964 şi 1969, au ajuns clandestin în Occident, fiind publicate în 1970 ( Fără speranţă ), respectiv 1972 ( Speranţă abandonată ). Memoriile încep în anul 1934, momentul primei arestări a poetului, evocând apoi cei trei ani de exil la Cerdân şi Voronej, şi sfârşesc cu moartea lui Osip Mandelştam într-un lagăr de tranzit de lângă Vladivostok la o dată necunoscută din anul 1938. Autoarea evocă totodată, într-o manieră plină de vioiciune, o întreagă generaţie de intelectuali şi politicieni, de la Buharin la Anna Ahmatova, de la Pasternak la Viktor Şklovski.