Sari la conținut
Librăria din ConstanțaTransport gratuit de la 250,00 leiLivrare și plată

Carte

Fata de la Marginea Vietii

de Mircea Cărtărescu

Humanitas

Despre carte

, žUnele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, pana la urma, fragmente de jurnal. Toate sunt in definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realitatii, ci ale mintii care o decupeaza din hiperrealitatea noastra de toate zilele. Au fost presarate pana acum in multe dintre cartile mele, in alte contexte si cerand o alta lectura. M-am gandit sa le strang, pentru placerea cititorului, intre copertile unui singur volum, nu pentru ca as crede foarte mult , desi cred , in calitatile prozei scurte, ci mai ales pentru ca am o credinta de neclintit in poezie. N-am prea avut de ales in alcatuirea acestei culegeri de povestiri alese . Am lasat doar sa intre texte de o lungime rezonabila, pe care m-am amuzat sa le asez intr-o ordine oarecare, dar altfel le-am lasat sa colaboreze, sa se alieze, sa se infrunte, sa se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuti adunat intre zidurile unei odai. Sperand ca pana la urma sa iasa de-aici mallarmeanul beau livre ., œ (Mircea CARTARESCU)
Detalii despre carte
Editura
Humanitas
ISBN
9789735046569
Număr de pagini
296 pagini
An apariție
2014
Limbă
Română

Dă cartea mai departe

WhatsApp Facebook

Te-ar putea interesa

Cutitul Japonez - Razvan Petrescu

Cutitul Japonez

Polirom Fiction Ltd

În stoc

36,95 lei
Nu Spune Asta! - Florin Irimia

Nu Spune Asta!

Polirom

În stoc

52,80 lei

Produse similare