Homeric

O padure cu stafii si ierburi vrajite. O fiinta stranie. O intimplare neobisnuita. In afara timpului, in afara istoriei. In miezul cald al povestii. Cind din Padurea Cotroceni rabufnesc aburii parfumati ai altei lumi, ceva teribil si stravechi patrunde in casele bucurestenilor. Prin Gorgani, incepe sa bintuie o stafie, iar oamenii dispar, unul cite unul, printre disparuti numarindu-se si o celebra ghicitoare, de care se leaga existentele multora. In noptile intunecate o trasura rosie strabate strazile, scormonind fricile ancestrale ale orasului. Iar, asa cum se intimpla in vremuri fragile, un barbat si o femeie se indragostesc nebuneste. Un rasfat al simturilor si un desfriu al fabulosului intr-o carte a pasiunilor damnate si a farmecelor fatale. (Paul Cernat) Romanul porneste de la o aspiratie erotica, de la acel timp, de fapt, cind nu stii inca ce-ti doresti, in schimb stii cu certitudine ca vrei sa ai, sa stringi, cu un fel de lacomie jenanta, aripioarele atit de fragile ale altei fiinte, pe care nici macar n-o cunosti. De aici pina la teritoriul mistic, in care traiesc monstrii, zinele si spiridusii nu mai este decit un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas. (Doina Rusti)