Impacare pe Via Transilvanica

Cum te poate ajuta natura sa-ti gasesti un dram de liniste? Cum poate arata libertatea ta, cand realitatea zilnica ti-e compusa dintr-un sir de compromisuri? Cum te lepezi de asteptarile celor din jur? Cum iti faci creierul sa taca din cand in cand? Acestea sunt doar cateva din intrebarile pe care Anca Iosif le-a purtat in rucsac dupa ea, o luna pe Via Transilvanica. Departe de Bucuresti si in toiul caniculei, jurnalista a calatorit singura printre stane si oi, printre paduri si animale salbatice, printre sateni si preconceptiile lor si, mai ales, printre propriile fantasme si blocaje. Cautarile ei s-au transformat in acest jurnal de calatorie foarte personal si amuzant, o cronica duioasa a Romaniei de astazi, fara cosmetizari, scrisa cu deschiderea celei care, trecuta de 35 de ani, porneste din nou la drum. De data asta cu asteptari doar de la ea insasi. Unii devin parinti, iar asta le consuma toata fiinta, in timp ce altii sunt concentrati pe munca sau se gandesc la emigrare. Avem o varsta, tot aud in jur. Ei fac un copil, eu fac ce fac si-s cu rucsacul in spate. Ei se duc la all-inclusive, eu ma duc cu gandul la locuri mai putin batute. Ei isi schimba masina, eu tot n-am permis. Ei stiu cat sa lase vinul la decantat, eu inca incerc sa inteleg daca titlurile de stat sunt si de mine. Ne vedem, ne oglindim, eu cu impresia ca sunt in urma la viata, ei asteptand o poveste captivanta.