Jurnal Inedit 2001 - 2002

...Nu vom mai regasi niciodata nu doar Romania noastra interbelica, dar nici macar Romania viitorului, la care am visat. Zi de zi, de cativa ani incoace, invatam pe dinafara acelasi verdict. [...] Ce e de facut? m-as fi intrebat pe vremuri. Atunci puteam sa-mi raspund mergem inainte : aveam un microfon si ascultatori. Ascultatori ar mai fi. Dar [azi] fenomenul nu mai e decat acustic. E o ascultare fara tinere de minte. Uitarea se instaleaza in cuvant in chiar momentul in care e rostit. (Monica LOVINESCU, Jurnal inedit, 2001) Monica Lovinescu a trait intr-o epoca in care binele si raul nu mai intrau pe scena istoriei invesmantate in nuante. Epocile acestea sunt grele pentru cei care le traiesc, caci ii obliga pe toti sa aleaga fara sa se poata refugia dupa alibiul balbaielii care cere timp de gandire, dupa teama de judecata pripita, dupa sofisticaria dilemelor. Desigur, cand ai de ales intre radicalitatea albului si a negrului, te poti insela in privinta oamenilor, dar niciodata in privinta ideilor, a principiilor si a faptelor. Cand in joc sunt adevarul si falsul, negocierea inceteaza. Sub acest credo s-a asezat intreaga viata a Monicai Lovinescu. El razbate, iata, pana in ultimele pagini ale Jurnalului, cele din anii 2001-2002. Nu sunt paginile unui om care s-a imbatat cu iluzii. Scrisul Monicai Lovinescu nu e strain, dupa cum marturiseste chiar ea, de cocleala dezamagirii si de un anume sentiment al zadarniciei. Dar sunt paginile cuiva care n-a putut trai fara repere si care a intalnit in viata destui oameni in care a putut crede pana la capat - ei au facut ca lumea sa se recompuna periodic din chiar precaritatea si mizeriile ei. (Gabriel LIICEANU)