Maric de la Bacau

Pictor de suflet romanesc Daca este adevarat ca vesnicia s-a nascut la sat , pot spune cu indreptatita judecata a valorilor ca badita Ioan Maric apartine stirpei rare de artisti care s-au priceput si invrednicit sa desluseasca tainele acestei vesnicii , spre a ni le restitui in imagini menite sa populeze generos memoria noastra afectiva , iscodind la randul lor catre nobletea vesniciei . Dovedind din frageda varsta pasiunea si ravna autodidactului , apoi calauzit spre taramurile performantei de catre eminentul pictor moldav Ilie Boca, de la care va fi deprins poate instinctul cromatic , dar si lectia aspra a perseverentei , badita Maric a urcat binisor , treapta cu treapta , cu discreta dar invulnerabila iscusinta , aflandu-si astazi un indiscutabil statut de reprezentant de frunte al artei naive inchinata satului romanesc . un soi de histrionism popular ce reuseste sa te cucereasca de indata ce ai pasit in universul panzelor sale. Inrudita uneori cu umorul mucalit al unor personaje desprinse parca din scrierile lui Ion Creanga si Anton Pann , alteori cu pitorescul , cu stranietatea jucausa si cu mariajul dintre simplitatea si adancimea talcurilor poeziei lui Marin Sorescu , arta lui Ioan Maric tinde sa ridice si ea rasul nostru din zona primitiv fiziologica , spre o altitudine de sorginte eshatologica . Umorul sau ne contamineaza camarile inimii cu o veselie paradisiaca , dupa chipul si asemanarea atmosferei din aceste tablouri , unde oamenii si vietuitoarele din ograda isi imprumuta in mod reciproc indeletniciri , atitudini si reactii de un haz adeseori devastator , insotite insa de o secreta armonie , ori de acea straveche propensiune a sufletului romanesc catre buna convietuire si spre alungarea uratului prin puterea acestui ras sanatos si inteligent , capabil sa survoleze raul si platitudinea sau barierele rigide ale realitatii . Iulie 2010, Ion PARHON