Orasul cu Salcami Nou

Se intalnira totusi intr-o zi de duminica din intamplare, la un colt de strada, unde isi iesisera inainte, lovindu-se aproape in mers. Fura amandoi de o bucurie exuberanta. Adriana avea obrajii rosii de frig si mergand se inveselea de orice, de zgomotul masinilor, de semnele agentilor de circulatie, de scartaitul sosonilor in zapada. Coborau pe Bulevardul Elisabeta spre Cismigiu si schimbau cuvinte intamplatoare despre orice le iesea in cale, jucandu-se cu vorbele cum s-ar fi jucat cu bulgarii de zapada. Se opreau sa vada fotografiile la cinematografele din drum, sa citeasca cu glas tare afisele, sa se mire de fructele fabuloase ce se vedeau in lazi cu vata in vitrina unui magazin din colt. Rasul Adrianei suna distinct si se lovea parca de aerul rece, ca de un clopot de sticla. Era in strada o sonoritate, limpede, neta, asa cum trebuie sa fie pe culmi de piatra, iarna: vorbele treceau prin aer materiale, sunetul tramvaielor ramanea undeva suspendat in vazduh, suieratul gardistului era lung ca un lant de gheata cazand pe piatra. Adriana, infruntand gerul, isi lasa in jos gulerul mantoului de blana, ca sa prinda, pentru curata bucurie a urechii, acel joc de sunete albe.