Perle Albe, Perle Negre

N-am sa uit niciodata ziua aceea , o zi de iarna , o zi geroasa cu un soare indepartat si rece . Nu era zapada , dar pamantul era inghetat si tacut , iar asfaltul sticlea inselator . La fiecare pas picioarele-ti fugeau cand in dreapta , cand in stanga . Noi ne intorceam de la inmormantare . Murise bunica , fiinta cu care ma simteam bine si alaturi de care imi gasisem linistea . Mama mai lasa sa-i alunece cate o lacrima , asa , ca sa nu zica lumea ca nu plange . Tata avea ochii injectati si lacrimile ii picurau mereu pe la coltul ochilor , era trist si ravasit . Erau regrete tarzii . Ar fi vrut sa intoarca timpul inapoi , dar era tarziu , prea tarziu , ar fi vrut sa auda iar glasul mamei , dar ea plecase tacuta si singura , asa cum a trait o viata intreaga . Celelalte rude se invarteau prin casa , vroiau sa faca ceva , dar n-aveau ce , voiau sa mai spuna cate ceva despre raposata , dar n-aveau cu cine incepe conversatia . Incet , mai mult din oboseala , decat doborate de durere , s-au asezat cu totii , care pe unde au gasit loc . Taceau , dar fiecare parea macinat de amintirile trecutului , insa toate veneau prea tarziu , bunica fusese pusa in camaruta ei , capacul greu cazuse cu zgomot lugubru pecetluind o viata , o poveste , povestea unei femei frumoase careia i-a fost furat destinul .