Sari la conținut
Librăria din ConstanțaTransport gratuit de la 250,00 leiLivrare și plată

Carte

Sfantul Nebuniilor Incipiente Top 10+ Nr 387

de Elif Shafak

Polirom

Despre carte

Romanul Sf î ntul nebuniilor incipiente spune povestea unui grup de prieteni, cu nesfîrşitele lor încercări de a-şi îndeplini visurile, menirea sau pur şi simplu de-a nu-şi pierde minţile. Ömer, Abed şi Piyu sînt colegi de cameră, veniţi de puţin timp în Statele Unite. Ömer este din Istanbul, urmează un doctorat în ştiinţe politice şi e îndrăgostit de o feministă americană, care se simte străină în ţara ei, are o mulţime de obsesii şi tendinţe sinucigaşe. Abed îşi continuă studiile în biotehnologie şi e în permanenţă îngrijorat din cauza modului scrîntit de viaţă al lui Ömer, de o vizită neaşteptată din partea propriei mame sau de prejudecăţile americanilor împotriva arabilor. Iar Piyu e spaniol şi îşi doreşte să devină dentist, în ciuda fobiei lui acute faţă de obiectele ascuţite. Fiecare personaj este dezorientat într-un fel sau altul, iar monologurile lor sînt o încercare de a descoperi ce-şi doresc în viaţă şi, eventual, de la cine. O abordare contemporană a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, naţionalitatea, exilul şi nevoia de a aparţine cuiva, undeva.
Detalii despre carte
Editura
Polirom
ISBN
9789734666270
Număr de pagini
432 pagini
An apariție
2017
Limbă
Română

Dă cartea mai departe

WhatsApp Facebook

Te-ar putea interesa

Singur pe Lume - Hector Malot

Singur pe Lume

Gramar

În stoc

34,00 lei

Produse similare

Un An Bun ## - Peter Mayle

Un An Bun ##

RAO

În stoc

26,42 lei