Artistul, informatorul si Securitatea.

„De ce participa oamenii la rau? Toata istoria speciei umane este o suma de raspunsuri la aceasta intrebare. Particularizand pentru cazul comunismului romanesc, Iulia Popovici se intreaba, in Artistul, informatorul si Securitatea, care sunt motivatiile (omenesti, prea omenesti) care-i determinau pe unii dintre cetatenii Romaniei socialiste sa activeze ca informatori ai Securitatii. Oricat de surprinzator pare, nimeni pana la ea nu a cercetat sistematic, in istoriografia noastra, motivatiile informatorilor. Asa cum arata autoarea, Securitatea a preferat sa creada ca toti informatorii o fac din convingere, intr-o generalizare simetrica (si la fel de falsa) cu cea din postcomunism, pentru care absolut toti informatorii au fost la fel de abisali in rau. Convinsa ca fiecare informator era deopotriva victimizator si victima, dar in proportii infinit variabile de la caz la caz, Iulia Popovici prefera analiza pe text a notelor informative, preferabil olografe. Mediul profesional predilect e cel al artelor spectacolului. Istoriile au ca centru gravitational Teatrul National Bucuresti, sursele documentare provin mai ales din activitatea informativ-operativa a Serviciului 120 al Securitatii Bucuresti si a Directiei a III-a a Departamentului Securitatii Statului. Operand in materia aceasta umana si profesionala de o varietate zapacitoare pentru oricine altcineva, Iulia Popovici intra in afacerile adesea sordide ale delatiunii si secretivitatii cu o dexteritate hermeneutica pe care foarte rar am mai vazut-o la lucru.” RADU VANCU